Grupul stă în cerc, pe scaune. Unul dintre participanți se plimbă prin fața celorlalți repetând întruna: Fiară, păsărică sau poate minciunică. Deodată se oprește în fața cuiva, rostește tare unul dintre cele trei cuvinte și începe să numere până la trei.
Cel din fața căruia s-a oprit trebuie să răspundă înainte de trei: la fiară numește un animal, la păsărică o pasăre, iar la minciunică ceva ce nu există în pădure. Cine nu apucă să răspundă sau repetă un cuvânt deja spus preia rolul și jocul continuă.
Reguli
- Cuvintele nu se repetă pe tot parcursul jocului.
- Numărătoarea e în ritm normal, nu accelerată.
- Nu se suflă răspunsul din cerc.
Ține tu evidența cuvintelor deja spuse sau scrie-le pe o foaie. După douăzeci de răspunsuri nimeni nu mai ține minte ce s-a zis și încep certurile.
Materiale necesare
Scaune în cerc.