Prima parte e atelier. Împarți revistele, foarfecele și cartonul și ceri să găsească perechi de fotografii identice, pe care le decupează și le lipesc pe cartonașe de aceeași mărime. Din asta ies șaisprezece până la douăzeci și patru de cartonașe, adică opt-douăsprezece perechi.
Partea a doua e jocul clasic de memorie: cartonașele se amestecă și se așază cu fața în jos, haotic. Fiecare jucător sau echipă întoarce câte două cartonașe. Dacă formează pereche, le ia și mai are dreptul la o încercare. Dacă nu, le pune la loc, în aceeași poziție, și urmează adversarul.
Variantă
- Afară: în loc de poze, perechi de obiecte din natură, frunze, castane, semințe, flori.
- Versiune grea: perechi asemănătoare, nu identice, care se deosebesc printr-un detaliu.
Cartonașele trebuie să fie opace. Dacă se văd prin spate, jocul se termină în trei minute.
Materiale necesare
Reviste și ziare vechi în câte 2 exemplare identice, foarfece, lipici, carton.