O cutie cu mingi de ping-pong ține un grup ocupat o oră întreagă. Trei variante care merg sigur.
Hochei cu bastoane de ziar
- Fiecare își face un baston răsucind strâns câteva ziare vechi.
- Se pun două cutii culcate, la capetele opuse ale terenului, pe post de porți.
- Se joacă doi contra doi sau trei contra trei, iar mingea se lovește doar cu bastonul.
Bumerangul
Ții mingea între trei degete și o strângi tare până țâșnește din mână spre podea. Dacă ai prins unghiul, se rostogolește repede și se întoarce singură la tine.
Cu apă
În lighean, în cadă sau în piscină, mingile plutesc și pot fi suflate dintr-un capăt în altul sau pescuite cu mâinile la spate.
Materiale necesare
Mingi de ping-pong, ziare vechi, două cutii, un lighean cu apă.