Ghici cine

Poze din copilărie afișate pe perete, iar grupul încearcă să potrivească fața cu omul.

Anunță-i cu câteva zile înainte să aducă o fotografie de când aveau între doi și șapte ani și să nu o arate nimănui. La începutul sesiunii le strângi și le lipești pe un perete sau pe tablă, fiecare cu un număr alături.

Grupul se apropie, se uită la toate și încearcă să ghicească cine e în fiecare poză. Poți lăsa liber sau poți cere fiecăruia să-și noteze variantele pe o foaie și să verificați la final.

Variantă

  • Poze cu membri ai familiei — se ghicește cine cărei familii aparține.
  • Fiecare povestește un minut despre ce îi plăcea la vârsta din poză.
Fă poze pe telefon cu peretele înainte să dai fotografiile înapoi; sunt printre cele mai bune imagini pentru filmulețul de final de tabără. Și dă-le înapoi tuturor — pozele vechi se pierd ușor.

Materiale necesare

Câte o poză din copilărie de la fiecare, bandă adezivă, numere scrise pe bilețele.